Home - Ultima ora - Vicepreședintele ALDE, Steluța Cătăniciu: Moțiunea împotriva ministrului Toader, un pamflet

Vicepreședintele ALDE, Steluța Cătăniciu: Moțiunea împotriva ministrului Toader, un pamflet

Vicepreședintele ALDE, Steluța Cătăniciu: Moțiunea împotriva ministrului Toader, un pamflet

„Constat că superficialitatea și ipocrizia care vă caracterizează strategia se manifestă din nou. Citind textul moțiunii m-am întrebat cine a scris acest pamflet. M-am dumirit încă de la început descoperind o propoziție care v-a dat de gol: “În mintea celor de la PSD și ALDE se repetă obsedant următoarea mantră”.

Am înțeles astfel că v-a ajutat dl Cioloș să faceți o spirală. Mă gândesc că a participat și doamna Guseth de a ieșit un text atât  de minunat.

Plângeti de milă  procurorului  general Augustin Lazăr că i se termină mandatul. Vi se pare prea scurt? Ați uitat, în transă fiind când ați scris acest pamflet, cum a ajuns Lazăr pe această funcție. Pentru a i se face loc, a fost îndepărtat mișelește procurorul general de la acea dată, Tiberiu Nițu.

A fost pus sub învinuire pentru o infracțiune inventată pentru a-i face loc majordomului Codruței Kovesi.

Ce bine funcționau pe atunci justiția și procurorii. Erau parteneri de nădejde în baza protocoalelor cu SRI. Nu v-a deranjat acest lucru!

Ce mai contează că după 3 ani s-a constatat că dosarul a fost fabricat și că fapta de care a fost acuzat nu  a existat?

Nu l-a așteptat nimeni cu un covor de flori la DNA, iar ministrul de tristă amintire de atunci i-a cerut demisia. Când a fost achitat Tiberiu Nițu nu v-am auzit pe unul măcar să-i cereți demisia „zeiței” anticorupției.

Astăzi o susțineți necondiționat pe Kovesi pentru funcția de procuror european. Nu ați avut nici măcar o tresărire când ați văzut mascarada audierii din Parlamentul European. Nu v-a deranjat că s-a votat politic și nu vă deranjează că se va negocia politic această funcție. Doar PPE are majoritate, nu?

Vorbiți de drepturi și libertăți, dar nu tresăriți nicio clipă când vă gândiți la Mariana Rarinca, la Dan Radu Rușanu, la Doamna Secară de la Oradea ori la Mircea Gutău . Și câți alții mai sunt!

După toate abuzurile întâmplate la DNA Ploiești, după înregistrările de la DNA Oradea în care procurorii DNA plănuiau să-i aresteze pe câțiva judecători, doar pe câțiva, să-i mai liniștească, nu se poate să vă mai prefaceți că nu vedeți ce rămâne după Kovesi la DNA.

Nu cred că nu ați urmărit aseară un interviu cutremurător cu președintele Secției de Contencios Administrativ al Înaltei Curți de Casație și Justiție, doamna judecător Bârsan care a spus cu subiect și predicat că la DNA „se fabrică dosare cu o ușurință pe care nimeni nu și-o poate imagina”.

Pentru toate acestea v-ați propus să desființați Secția Specială pentru anchetarea magistraților. A spus-o  Ludovic Orban.

Săracu! Este atât de dator sistemului încât nu mai contează pentru el ce spunea în 2013, când PNL era la guvernare cu PSD:  Vă citez din președintele PNL, deși cred că știți pe de rost această declarație. Ce spunea Ludovic Orban în 2013?

”Pentru mine, începând de azi, Victor Ponta este egal cu Traian Băsescu. Propunerea Codruței Kovesi pentru DNA echivalează cu o trădare de neacceptat. O trădare față de interesul public.”

Astăzi vă faceți afișe electorale cu doamna Kovesi. V-ați făcut și cu Cioloș, în 2016. Desigur, toate acestea  definessc constantele evoluției Partidului Național Liberal .

Îi jigniți pe procurorii Secției speciale. Ce contează că au fost numiți de CSM în urma unui examen? Dacă nu au fost numiți de liderul opoziției, domnul Klaus Johannis, nu pot fi imparțiali.

Vă deranjează modificările la legile justiției. Nu ați ales să aveți încredere în judecători cu 18 ani vechime și cu grad de Parchet de pe lângă Curte de Apel.

Nu vă întrebați nicio clipă, când umblați cu pâra pe la Bruxelles, cum poate fi independent un judecător care judecă un dosar al DNA știind că procurorul lui de ședință se poate autosesiza în orice moment pentru soluțiile dispuse de acesta?

Voi nu mai vreți penali în funcții publice? Foarte bine ! Lăsați instanțele de judecată să hotărască asta. Noi nu mai vrem abuzuri! Pentru acest lucru am modificat legile justiție și am  făcut-o cu bună credință, motiv pentru care nu vrem să mai luăm lecții de la mincinoși, oportuniști și ipocriți care-și denigrează țara pe unde apucă.

Stimați colegi din coaliție, astăzi dzbatem o moțiune simplă împotriva unui ministru al guvernului PSD și ALDE. Unul dintre cei mai buni. Mâine va urma votul. Vă anunțăm că  ALDE nu va vota această moțiune și nu cred că vreun parlamentar al coaliției de guvernare ar putea vota acest text măcar din simplul motiv că pe miniștrii noștri nu îi schimbă opoziția prin moțiuni. Fie ele și simple!”, a declarat vicepreședintele ALDE, deputatul Steluța Cătăniciu, în intervenția sa de la dezbaterea privind moțiunea simplă împotriva ministrului de Justiție.

The post Vicepreședintele ALDE, Steluța Cătăniciu: Moțiunea împotriva ministrului Toader, un pamflet appeared first on Partidul Alianța Liberalilor și Democraților.

CITESTE MAI MULT »

traduceri autorizate Iasi