Home - Ultima ora - Deputatul ALDE, Daniel Olteanu: Același gust și aceeași calitate a produselor în toate țările Uniunii Europene.

Deputatul ALDE, Daniel Olteanu: Același gust și aceeași calitate a produselor în toate țările Uniunii Europene.

Deputatul ALDE, Daniel Olteanu: Același gust și aceeași calitate a produselor în toate țările Uniunii Europene.

„Același gust și aceeași calitate a produselor în toate țările Uniunii Europene.

Este unul dintre subiectele care apar tot mai des în discuțiile pe care le am în județ, pentru că vasluienii care lucrează în străinătate și vin acasă spun, de multe ori, că simt diferența între același produs cumpărat „afară” și în țară.

Trebuie să avem cu toții pe masă produse de calitate, fie ele și de import. Nu suntem și nu mai trebuie să fim văzuți ca europeni de rangul doi, chiar dacă, în ultimii 12 ani, s-au adunat suficiente exemple care arată că marile companii au standarde duble pentru piețele din Estul și din Vestul continentului.

E o veste bună faptul că Parlamentul European și Consiliul UE au ajuns, în ultimele zile, la un acord cu privire la această temă care vizează eliminarea dublului standard pentru produsele alimentare, astfel încȃt în orice țară membră ne-am afla, să avem parte de același gust și aceeași calitate.

Acordul, susținut de reprezentanții ALDE România în Parlamentul European, se referă la îmbunătățirea normelor de protecție a consumatorilor și aplicarea mai eficientă a acestora, la nivelul tuturor statelor din Uniunea Europeană. Mai exact, autoritățile naționale de protecție a consumatorilor vor putea să impună sancțiuni eficace într-un mod coordonat.

Noile norme precizează clar faptul că a comercializa un produs ca fiind identic cu același produs vândut în alte state membre, în condițiile în care, în realitate, respectivul produs are în mod semnificativ o compoziție sau caracteristici diferite nejustificate, constituie o practică înșelătoare.

Astfel, pentru încălcările pe scară largă care îi afectează pe consumatorii din mai multe state membre ale UE, amenda maximă care poate fi impusă în fiecare țară va fi de cel puțin 4% din cifra de afaceri anuală a comerciantului.

De asemenea, va crește gradul de transparență de care beneficiază consumatorii atunci când fac cumpărături online, pentru ca aceștia să nu mai fie induși în eroare de produse diferite, prezentate ca fiind identice. Asta înseamnă că, atunci când vom căuta produse online, vom fi informați în mod clar dacă un rezultat al căutării este plătit de un comerciant și vom ști exact ce parametri determină clasificarea rezultatelor căutării noastre.

Sunt curios și eu să văd lista neagră pe care o pregătește Comisia Europeană, după ce a testat aleatoriu produse din toate ţările membre și a constatat că există comercianți care vând în ţări diferite acelaşi produs, dar cu un alt conţinut.

De la alimente și pȃnă la detergenţi sau produse cosmetice, toate trebuie să aibă un singur standard de calitate atȃt pentru Vest, cȃt și pentru Est.

Acesta este unul din exemplele care ne arată ce poate face un europarlamentar pentru România”, a scris deputatul ALDE pe pagina personală de Facebook.

The post Deputatul ALDE, Daniel Olteanu: Același gust și aceeași calitate a produselor în toate țările Uniunii Europene. appeared first on Partidul Alianța Liberalilor și Democraților.

CITESTE MAI MULT »

traduceri autorizate Iasi