Home - Ultima ora - Călin Popescu-Tăriceanu: „Vreau o Românie care să fie privită cu respect, o Românie demnă”

Călin Popescu-Tăriceanu: „Vreau o Românie care să fie privită cu respect, o Românie demnă”

Călin Popescu-Tăriceanu: „Vreau o Românie care să fie privită cu respect, o Românie demnă”

Sâmbătă, 11 mai, a avut loc în Craiova evenimentul de prezentare a candidaților ALDE pentru Parlamentul European în prezența președintelui ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a secretarului general Daniel Chițoiu și a candidaților ALDE pentru alegerile din 26 mai Norica Nicolai și Andrei Gerea.

Președintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, le-a spus membrilor și simpatizanților ALDE prezenți la evenimentul de la Craiova că „avem o responsabilitate uriașă nu numai față de țară, cum va fi ea reprezentată în Parlamentul European, ci avem o responsabilitate să ne respectăm între noi, să ne respectăm semenii, să ajutăm tânăra generație să se ridice”.

„Așa cred eu că trebuie să gândim politica dacă vrem să fim credibili și dacă vrem ca oamenii să ne voteze”, a precizat Tăriceanu.

Liderul ALDE a mai spus că observă că „românii nu prea sunt impresionați de zgomotele făcute de cei din opoziție”.

În ceea ce privește lista ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu a subliniat că „am încercat să propunem pe lista de partid pe cei mai buni din partid, elita noastră”.

„Toți acești oameni au fost aleși pentru că îndeplinesc criteriul competenței profesionale, au experiență politică. În Parlamentul European cei care vor reprezenta România trebuie să aibă curajul să apere interesele României, să promoveze interesele României și slavă domnului sunt destule probleme cu care ne confruntăm”, a declarat Călin Popescu-Tăriceanu.

Călin Popescu-Tăriceanu a mai precizat că „în Parlamentul European se iau tot mai multe decizii care vizează viața noastră de zi cu zi. De aceea, sunt convins că nu vor tolera o Europă cu două viteze, nu vor accepta ca România să fie numai o piață de desfacere și un furnizor de forță de muncă ieftină. Eu vreau o Românie care să fie privită cu respect, o Românie demnă, o Românie care să aibă curajul să își spună punctul de vedere atunci când se discută chestiuni care ne vizează”.

„Vreau ca toți colegii mei să se lupte în Europa pentru ca fermierii noștri să ajungă să primească subvenții egale cu cei din Vest. Vreau să dezvoltăm un sector agricol de succes, unul care exportă produse, nu oameni”, a mai spus liderul ALDE.

Potrivit lui Călin Popescu-Tăriceanu, „acestea nu sunt pure fantezii. Politicile noastre se bazează pe realitate. Am ocupat funcția de Prim Ministru și am experiența necesară pentru a livra rezultate”. 

În finalul discursului său, președintele ALDE le-a spus celor prezenți că,  atunci „când votați ALDE, să știți că veți vota pentru următoarele trei lucruri: o economie înfloritoare și competitivă, capabilă să vă asigure prosperitate; o Românie suficient de puternică să conducă în Europa; o Românie în care nedreptățile statului paralel vor înceta”.

La rândul său, secretarul general al ALDE, Daniel Chițoiu, a spus că „prezența numeroasă de la Craiova îmi dă speranța că anul viitor la alegerile locale vom înmulți de cel puțin patru – cinci ori numărul primarilor, viceprimarilor, al consilierilor și că vom avea președinți de CJ. Îmi dă speranța că în toamna anului 2020 vom fi o forță politică în Parlamentul României prin numărul de parlamentari pe care vom reuși să îi aducem în Legislativ”.

Potrivit lui Daniel Chițoiu, „alegerile din 26 mai înseamnă pentru noi ca partid consolidarea în viața politică românească. Dacă vă uitați acum la PNL, partid care a abandonat principiile și valorile liberale, nu mai are de cine să fie reprezentat. Ei în campania electorală cu cine defilează? Cu un ziarist cu care vor să atragă voturile liberalilor. Nu, adevărații liberali sunt în ALDE. Noi când am pornit acest proiect politic în anul 2014, adevărații liberali au venit alături de noi, de la nivelul conducerii partidului până la nivelul filialelor. Oamenii trebuie să știe că noi suntem adevărații liberali care au condus România în perioada guvernării Tăriceanu, în guvernările alături de PSD. Trebuie să le spuneți oamenilor realizările noastre în cadrul guvernărilor. Noi, cât am fost la guvernare, am promovat măsurile economice de sorginte liberală. Rezultatele acestei guvernări sunt și ale noastre”.

Norica Nicolai, europarlamentar ALDE și cea care deschide lista de candidați pentru Parlamentul European, le-a spus celor prezenți la evenimentul de la Craiova că „ALDE e singurul partid liberal din România de care Uniunea Europeană și Parlamentul European au nevoie. Despre asta vorbim în această campanie electorală din România. Despre nevoia de a respecta valorile, iar printre ele se numără una supremă: respectul față de cetățeni, pe care, din păcate, dacă ne uităm în urmă cu 2 zile la Sibiu, vedem că mulți lideri europeni, inclusiv unul care e și președintele României, au uitat și s-au îndepărtat de el”.

Eurodeputatul ALDE a precizat că „avem nevoie de Europa, iubim Europa, suntem pro-europeni, mulți dintre noi muncesc în Europa, mulți dintre noi învață în Europa, circulăm liber în Europa, pentru că Europa din istorie a fost a noastră. Să încetăm începând cu 26 mai să ne mai considerăm țară marginală, să ne mai considerăm la periferia Europei. Noi suntem Europa, la Craiova, la București și în toată România. Ne-am bătut și ne vom bate pentru a fi respectați la Bruxelles, nu numai de decidenții politici, ci și de cei care vor să câștige un ban în piețele noastre”.

Vicepreședintele ALDE, Andrei Gerea, candidat la alegerile europene, a declarat la Craiova că „aceste alegeri nu sunt despre câte procente vom obține, câți oameni vom trimite în PE, aceste alegeri sunt despre națiunea noastră, despre România și cum va sta ea demnă în Europa. Aceste alegeri sunt despre drepturi și libertăți cetățenești și despre o economie prosperă, care să le asigure românilor un nivel de trai cât mai bun în țara lor. Noi știm să facem acest lucru. Alternativa este groaznică! Uitați-vă cine este în opoziție, care sunt mesajele lor. Numai ură și dezbinare. Ei sunt schimonosiți de ură. Nu există nicio idee care să vină din partea lor”.

Andrei Gerea a subliniat că „ALDE e un partid pe care vă puteți bizui și le puteți spune românilor că este un partid care va lupta pentru România, pentru demnitatea românilor, pentru a fi respectați în Europa, oriunde s-ar duce. Pe 26 mai trebuie să concretizăm ce avem de dat, trebuie să concretizăm forța noastră politică”. 

The post Călin Popescu-Tăriceanu: „Vreau o Românie care să fie privită cu respect, o Românie demnă” appeared first on Partidul Alianța Liberalilor și Democraților.

CITESTE MAI MULT »

traduceri autorizate Iasi premium wordpress themes