Home - Ultima ora - Renate Weber: Timmermans se folosește în scopuri personale de funcție

Renate Weber: Timmermans se folosește în scopuri personale de funcție

Renate Weber: Timmermans se folosește în scopuri personale de funcție

Renate Weber a postat pe contul personal de Facebook un mesaj în care vorbește despre faptul că Frans Timmermans se folosește în scopuri personale de funcția de prim-vicepreședinte al Comisiei Europene.

Eurodeputatul ALDE atrage atenția că declarația lui Timmermans cu privire la un nou mecanism de verificare este o manipulare, precizând că „Parlamentul European a cerut, la inițiativa grupului ALDE, încă din 2009 crearea unui mecanism obiectiv privind evaluarea statului de drept și a drepturilor omului care să se aplice fiecărui stat membru, după caz”.

„Frans Timmermans a trimis încă o scrisoare privind statul de drept în România. În campanie electorală fiind și disperat că nu are susținere pentru a fi Președintele Comisiei Europene, Timmermans folosește din când în când pălăria de prim-vicepreședinte al CE în scopuri pur personale. Ne amenință cu aplicarea unui nou mecanism… Haideți să va explic cât de mare e manipularea.

Parlamentul European a cerut, la inițiativa grupului ALDE, încă din 2009 crearea unui mecanism obiectiv privind evaluarea statului de drept și a drepturilor omului care să se aplice fiecărui stat membru, după caz. Personal am avut de-a lungul anilor ample discuții cu Vivian Reding, comisar pe justiție în trecut, dar, din păcate, nu s-a luat nicio decizie. A venit Comisia Juncker, cu Timmermans prim-vice, care nu a făcut NIMIC patru ani de mandat. A propus abia în mai 2018 o nouă legislație privind “Protejarea Bugetului Uniunii în cazul unor deficiențe generalizate privind statul de drept în statele membre”, cuprinzând inclusiv situații privind accesul la fondurile europene. O propunere heirupistă, criticată foarte serios de Curtea Europeană de Audit, pe care Parlamentul European a amendat-o mult, considerând inadmisibilă posibilitatea abuzului în evaluările și deciziile Comisiei Europene așa cum era în propunerea lui Timmermans. Dar procesul legislativ nu e terminat. PE abia a votat, dar negocierile cu Consiliul sunt în curs și vor fi anevoioase pentru că ideea creării unui grup independent de experți care să facă astfel de evaluări este simplistă și nu va fi acceptată de Consiliu.

Așadar, dl Timmermans amenință cu… nimic. Dar ce contează, dacă manipularea îi reușește? Doar e în campanie electorală. Poate ne explică dl Timmermans de ce nu a avut decența ca măcar pe perioada campaniei să se suspende din funcția de comisar și prim-vice al CE? Dacă tot vrea să dea lecții de etică, un astfel de exmplu ar fi fost apreciat”, a spus Renate Weber.

The post Renate Weber: Timmermans se folosește în scopuri personale de funcție appeared first on Partidul Alianța Liberalilor și Democraților.

CITESTE MAI MULT »

traduceri autorizate Iasi premium wordpress themes