Home - Ultima ora - Norica Nicolai, despre Dacian Cioloș: „Voi continua să vă consider, pe mai departe, cel mai populist produs al politicii românești, un oportunist lipit de orice proiect, un produs al sloganelor și al PR-ului”

Norica Nicolai, despre Dacian Cioloș: „Voi continua să vă consider, pe mai departe, cel mai populist produs al politicii românești, un oportunist lipit de orice proiect, un produs al sloganelor și al PR-ului”

Norica Nicolai, despre Dacian Cioloș: „Voi continua să vă consider, pe mai departe, cel mai populist produs al politicii românești, un oportunist lipit de orice proiect, un produs al sloganelor și al PR-ului”

M-am ferit să îi atac direct pe oponenții mei din această campanie, considerând că e o perioadă în care trebuie mai degrabă să ne prezentăm propriile obiective pentru Europa și mai puțin să ne ocupăm de ale altora. Totuși, înțeleg din relatările recente ale presei că domnul Dacian Cioloș creează probleme tot mai mari propriei alianțe, pentru că refuză să-și asume deschis statutul de bărbat politic și o scaldă permanent, indiferent de temă.

L-am întrebat frontal, zilele trecute, în dezbaterea electorală a DCNews, pe Dacian Cioloș dacă vrea să candideze pentru funcția de președinte al României, pentru că pozează în acest rol de lider nou, competent, serios, adică exact ce nu am mai avut noi ca președinte de multă vreme. Nu a zis nici da, nici nu, dar că va vedea sau că se va consulta – s-a bâlbâit nereușind să ofere un răspuns asumat. Înțeleg, aprobările de la ”centru” ajung mai greu în această perioadă electorală agitată.

Cum spuneam, domnul Cioloș începe să devină o enigmă de nepătruns chiar și pentru susținătorii (încă) ai domniei sale. Poate dacă ar răspunde public la câteva întrebări pe care i le pun aici, ne-ar ajuta pe toți să îl cunoaștem și să-l înțelegem mai bine:

Există vreo legătură neștiută între numirea dumneavoastră ca premier și tragedia de la Colectiv? Ce ați vrut să spuneți anul trecut, în iulie, la Galați, când ați declarat public că ”E nevoie și de emoție, dar e nevoie de substanță. Putem merge cu emoție și atunci stăm fiecare și ne vedem de treabă acum, la casele noastre, ne angajăm niște experți în a crea emoții și creăm emoții la momentul respectiv. Și câștigăm alegerile. Dar ce-am rezolvat cu asta? Decât să plătim o mașină de manipulat mentalul colectiv și emoțiile, ca să creăm emoția, sau să plătim niște consultanți ca să vină cu niște scandaluri ca să creăm emoția, ce ar fi să mergem fiecare dintre noi în scara de bloc, la magazin, la locurile de muncă, în satul din care provenim și să discutăm cu oamenii?”. Cine ce alegeri a câștigat manipulând emoțional electoratul, domnule Cioloș?

De ce nu ați mai candidat în alegerile din 2016, după ce vi se făcuseră chiar și afișe electorale? Este adevărată afirmația lui Victor Ponta: ”Dacian Cioloș nu a candidat nici pentru PNL, nici pentru USR pentru că avea promisiunea lui Dragnea că va continua ca premier al unui guvern PSD-PNL până în 2020”?

Există adevăr în acuzațiile aduse de sindicatele din Poliție conform cărora guvernul dumneavoastră a reorganizat prin OUG serviciul secret al MAI doar pentru a șterge urmele unor fapte penale comise de miniștrii dumneavoastră?

Ce ați urmărit cu adevărat, totuși, cu strania campanie legată de ”Cumințenia pământului”?

Cum explicați decizia dumneavoastră fără precedent, în noiembrie 2016, de a soma TVR să nu mai difuzeze un interviu, pe care i-l acordaserăți, doar pentru că postul public nu dorise ca materialul să apară în timpul campaniei electorale, ci ulterior?

Cum comentați acuzațiile fostului senator Valer Marian, într-o interpelare parlamentară, conform căreia dețineți în secret mari suprafețe de terenuri agricole în județele Sălaj și Cluj?

Cum explicați pasivitatea dumneavoastră îndelungată față de așa zisul refuz al justiției de a vă legaliza partidul, reacționând abia după ce presa a început să comenteze ”relaxarea” dumneavoastră nefirească? Cumva ați dorit să puneți un probabil eșec în alegeri pe seama faptului că nu ați avut timp suficient la îndemână pentru că oameni răi v-au blocat partidul? Și pentru că doreați un argument ca să forțați o alianță cu un vehicul electoral, USR? De ce ați tăcut mult timp după ce vă făcuserăți deja, în secret, partidul de rezervă?

Cum ați explica ”lacunele” din cunoștințele dumneavoastră, cum ar fi cea manifestată în februarie, într-un interviu și în alte situații, când nu știați că serviciile secrete au dreptul legal să facă afaceri, nu știați ce grad exact de rudenie aveți cu generalul Virgil Ardelean, nu știați ce obiectiv păzeați pe strada Doinei Cornea?

Dacă măcar la o parte dintre aceste întrebări ne-ați furniza un răspuns cât de cât satisfăcător în locul unei tăceri mirate, vă asigur că ne-ați face și nouă, competitorilor dumneavoastră, cât și alegătorilor din România un mare serviciu. Mai ales dacă ați clarifica, în final, eventual, și relația dumneavoastră cu Emmanuel Macron, un politician care face în propria țară exact ceea ce alianța dumneavoastră reproșează guvernului PSD că a făcut pe 10 august.

În absența acestor răspunsuri, voi continua să vă consider, pe mai departe, cel mai populist produs al politicii românești, un oportunist lipit de orice proiect, un produs al sloganelor și al PR-ului (și nu numai). Un produs pur politic care a fost mereu numit în funcții, prin decizii politice, niciodată candidat, iar acum cu sprijin extern își face partid care ”se delimitează” de politicienii corupți ai României.

Spunea președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, că nu vrem să ajungem în situația în care copiii securiștilor noștri ajung securiștii copiilor noștri. Nimic mai adevărat și aș adăuga încă un lucru: după cum se arată, copiii securiștilor noștri mai sunt și incompetenți, pe lângă că parvin pe spatele părinților.

The post Norica Nicolai, despre Dacian Cioloș: „Voi continua să vă consider, pe mai departe, cel mai populist produs al politicii românești, un oportunist lipit de orice proiect, un produs al sloganelor și al PR-ului” appeared first on Partidul Alianța Liberalilor și Democraților.

CITESTE MAI MULT »

traduceri autorizate Iasi premium wordpress themes