Home - Ultima ora - Florin Țurcanu, vicepreședinte ALDE Botoșani: „Este necesar ca agricultorii să fie sprijiniți acum, mai mult ca niciodată”

Florin Țurcanu, vicepreședinte ALDE Botoșani: „Este necesar ca agricultorii să fie sprijiniți acum, mai mult ca niciodată”

Florin Țurcanu, vicepreședinte ALDE Botoșani: „Este necesar ca agricultorii să fie sprijiniți acum, mai mult ca niciodată”

Agricultura este cea care ar putea salva județul Botoșani în contextul actual, când orice activitate economică este pusă la pământ!

De aceea, considerăm că este necesar ca agricultorii să fie sprijiniți acum mai mult ca niciodată de către Guvern prin adoptarea unor măsuri urgente pentru a susține acest domeniu de activitate, atât prin acordarea unor subvenții care să le permită să achiziționeze tot ceea ce au nevoie pentru a avea producții bune, dar și pentru a avea acces facil în supermarket-uri cu recolta de legume și fructe românești.

Filiala ALDE Botoșani înțelege că problemele cu care se confruntă acum guvernanții sunt legate de lupta împotriva COVID-19, dar nu trebuie să neglijăm agricultura românescă care mereu a fost lăsată deoparte, fiind preferate mărfurile importate din alte țări, acum când am vazut cât de important este să avem cele necesare la noi în țară, fără a depinde de alții.

În condițiile în care economia din fiecare stat va avea de suferit din cauza pandemiei, credem că este oportun să revitalizăm agricultura românească, iar noi botoșănenii să preferăm achiziționarea produselor locale, atât în ceea ce privește comerțul de legume și fructe, cât și al produselor din carne și lactate.

„După trecerea acestei pandemii, cel mai probabil ne vom confrunta cu o criză economică ce va avea un număr ridicat de șomeri și multe firme închise, de aceea trebuie să fructificăm din timp ceea ce poate funcționa la capacitate maximă, întrucât după cum v-ați dat seama cu toții, doar natura și animalele nu au avut de suferit din cauza Coronavirusului. Poate nu e întâmplător că trebuie să le acordăm o importanță mai mare”, a precizat Florin Țurcanu, vicepreședintele ALDE Botoșani.

Drept urmare, facem un apel public către guvernanți să sprijine agricultura și zootehnia românească, pentru a susține atât economia țării, cât și fermierii locali.

În județul Botoșani avem un număr însemnat de agricultori, dar și de crescători de animale, de aceea considerăm că sprijinul Guvernului ar trebui să vină cât mai rapid cu un pachet de măsuri pentru cei care prestează activități în domeniul agricol și zootehnic, în condițiile în care populația majoritară din județul Botoșani trăiește în mediul rural iar singura lor preocupare este ingrijirea pământului și a animalelor.

Nu este o noutate faptul că vicepreședintele Filialei ALDE Botoșani Florin Țurcanu susține satul românesc și oamenii care muncesc din greu pentru a asigura o sursă de venit familiilor lor, el fiind mereu prezent prin satele județului Botoșani, iar doleanțele botoșănenilor sunt în cea mai mare parte legate de agricultură, de faptul că munca lor nu este valorificată așa cum ar trebui și nu au susținerea guvernanților prin legi care să le ofere posibilitatea dezvoltării atât pe linie agricolă cât și zootehnică.

Doar prin agricultura mai putem dezvolta judetul Botosani!

Articolul Florin Țurcanu, vicepreședinte ALDE Botoșani: „Este necesar ca agricultorii să fie sprijiniți acum, mai mult ca niciodată” apare prima dată în ALDE.

CITESTE MAI MULT »

traduceri autorizate Iasi premium wordpress themes